Dau cuvântul domnului Nistor Sergiu,
de la Asociația ICOMOS. Domnul președinte.
(Aplauze)
Domnul Sergiu Nistor:
Da.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Înainte de a începe, aș vrea și eu să spun că am
rămas absolut șocat la scena pe care am văzut-o și pe care colegul meu a
încercat să v-o relateze, și anume confiscarea drapelului național și reținerea
sa la intrarea în Parlamentul României. Nu știam că este steagul regal, dar eu
îmi aduc aminte ca una din cele mai frumoase zile momentul în care Majestatea Sa
a fost invitat în acest palat.
A se reține steagul național, indiferent că este al regalității sau al
republicii actuale, mi se pare un gest inadmisibil și ași susține ca persoana
care a luat aceasta inițiativă ar trebui să fie imediat sancționată.
Eu vă mulțumesc pentru...
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Noi vom comunica tot ceea ce ne-ați transmis
dumneavoastră președintelui Camerei Deputaților, pentru a lua măsuri.
Domnul Sergiu Nistor:
Vă rog. Cred că nici nu e cazul să argumentăm.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Dumneavoastră sunteți în fața Comisiei speciale. Nu noi administrăm toata
această clădire. Noi suntem doar pentru acest subiect.
Domnul Sergiu Nistor:
Sigur. Domnule președinte, v-am relatat o chestie
care pe mine m-a șocat. Suntem cu toții aici pentru că ne iubim aceasta țară.
Asta este și punct.
Ne-ați cerut să începem prin a ne prezenta. O să fac o scurtă prezentare a
organizației pe care o reprezint.
ICOMOS România este o filială a ICOMOS Internațional.
Este acea organizație care este trecută în Convenția Patrimoniului Mondial ca
organism de expertiză în domeniul patrimoniului construit, pe lângă UNESCO. Știm
cu toții ce înseamnă UNESCO.
Ca să vă dau o imagine a expertizei de care dispune aceasta organizație
internațională, ea are un număr de aproape 10.000 de membri. În România, sigur,
suntem sensibil mai puțini, și din alte cauze. Avem 70 de membri, dar, chiar și
așa, vă compar cu numărul de specialiști pe care domnul ministru, profesor
universitar doctor Daniel Barbu, a spus că îi are la minister.
Ministerul, în acest moment, are în Direcția de
patrimoniu doi arheologi, doi arhitecți, un inginer, un pensionar reîncadrat și
un stagiar. Eu am mai mulți specialiști atestați în departamentul pe care îl
conduc la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu.
Noi, în acest departament, avem mai mulți
specialiști atestați decât are plenul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.
Am spus aceste lucruri din două motive. Unul, să spun că ceea ce am prezentat în
acest documentar pe care am să-l las, nu este o creație pe dinafara științei și
doi, să vă atrag atenția asupra capacității sau incapacității instituționale a
unuia dintre organismele care ar fi trebuit să fie în acest proces și care ar
trebui, dacă – Doamne ferește ! – proiectul s-ar realiza, să monitorizeze
respectarea legii patrimoniului în România.
Este ca și cum noi am vrea să intram în Schengen având trei babe surde la
granița cu spațiul non Schengen. Despre asta vorbim, dacă discutam de
capacitatea instituțională a Ministerului Culturii, o capacitate constant
redusă. În 1998 eram directorul general, sub Ion Caramitru, și aveam 25 de
arhitecți în Direcția Monumentelor, și astăzi sunt doi, și cu ăștia vrem să
păstrăm și să apăram patrimoniul excepțional al României.
Documentarul pe care l-am pregătit începe arătând
care este statutul juridic. Am venit aici nu pentru a încerca să îmbunătățesc
legea. Vă spun de la început că ICOMOS România și ICOMOS Internațional consideră
că nu se pot concilia exploatarea și păstrarea vestigiilor și, întâmplător sau
nu, aceasta opinie de specialiști să știți că are și autoritatea lucrului
judecat. Vă citesc, și am să vă las în documentar, un extras din Decizia nr.
4607/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, examinând acțiunea
Asociației Aurarilor Alburnus Maior, în care, pe calea contenciosului
administrativ, au cerut anularea certificatului de descărcare de sarcină
arheologică asupra unuia dintre cele patru masive ale Muntelui Cârnic, constata
următoarele: „Instanța de fond a reținut că exploatarea unei părți a masivului
Cârnic este incompatibilă cu obligația de protejare a galeriilor miniere romane
descoperite în zonă.”
Autoritatea lucrului judecat.
Și atunci, ne întoarcem la regimul de protecție și
constatăm, prin Legea nr. 5/2000 de aprobare a planului de amenajare a
teritoriului național, secțiunea „Zone protejate”, că în localitate avem două
valori de patrimoniu cultural de interes național – așa spune legea – și, în
paranteză, continuă, spunând: „monumente istorice de valoare națională
excepțională”, și le definește ca fiind: centrul istoric și galeriile romane.
Prin urmare, suntem în fața unor valori recunoscute
prin lege ca fiind de importanță națională și chiar excepțională.
Mult timp s-a pus problema: de fapt, ce mare lucru
cu scorburile alea de acolo ?
Sigur, noi putem să luăm multe lucruri în derâdere,
după cum putem să și reținem drapelul național la intrarea unor oameni în niște
instituții, dar ceea ce ar fi judicios să analizăm ar arăta că absolut toate
cele 8 puncte care definesc valorile monumentelor istorice în Legea nr.
422/2001, art. 3, se regăsesc acolo.
Discutăm de valori arhitecturale, arheologice, istorice, etnografice, religioase
științifice, tehnice. Nu discut de patrimoniul natural, care nu face parte din
expertiza organizației mele.
Aș da un citat dintr-o persoană care este invocată
deseori și de partizanii proiectului. Este vorba de Beatrice Cauuet, care, în
„Cronica cercetărilor arheologice”, din 2003, spune textual: „Minele de aur și
argint de la Alburnus Maior constituie, fără îndoială, unul dintre cele mai
vaste complexe miniere de epocă romană.”
Prin urmare, avem deja niște atestări ale valorilor.
Să nu uitam că avem un text în raportul Comisiei Prezidențiale pentru
Patrimoniul Construit și Natural, care vorbește despre acest lucru. Vorbim de o
înaltă reprezentativitate a siturilor miniere, pentru că, în comparație chiar cu
altele înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, cum este Las Medulas, așa cum
s-a mai spus aici, Rammelsberg, acestea din străinătate cuprind doar o parte din
istoria exploatărilor umane miniere, unu, două, câteva secole, în timp ce, la
noi, discutăm de două milenii.
Tehnologie. E singurul sit semnificativ pentru
mineritul aurifer din perioada romană de acest tip de tehnică specială de
exploatare în galerie. Celelalte au altă tehnică de exploatare.
Raritate. Alte situri miniere medievale, precum
Faloon, în Suedia, Roros, în Norvegia, cel din Slovacia au fost transformate în
perioada modernă, în timp ce Roșia Montană își păstrează încă mărturiile
perioadei preindustriale.
S-a pus problema: sunt atât de importante încât noi să ne abținem a face altceva
pe acest teren ?
Și aici, discutam, evident, de semnificație și noi
spunem de zece ani de zile, cu documente, că discutam de un sit de o înaltă
semnificație europeană și chiar mondială, pentru că ilustram prin galeriile
romane un număr important de proceduri, numai aici pot fi ele documentate,
pentru că tăblițele cerate sunt o sursă inestimabilă de documentare a dreptului
roman, pentru că peisajul minier compus – și ați văzut la fața locului –
prezintă o fărâmă din peisajul preindustrial al unei Europe care nu mai există.
Semnificația universală a sitului a fost recunoscută – nu le dau pe toate – de
următoarele organisme științifice: Academia Inscripțiilor și Literelor –
Institute de France; Asociația Internațională de Arheologie Clasică; un număr de
990 de profesori și cercetători din universitățile europene; de Comitetul
International pentru Istorie și Tehnologie, prin rezoluția adunării sale
generale din 2009; de Uniunea Internațională a Arhitecților, prin semnătura
președintelui; de Consiliul European al Arhitecților, prin semnătura
președintelui; de ICOMOS – organizație pe care am onoarea să o reprezint în
România, prin cinci rezoluții, începând cu adunarea generală din 2002 de la
Madrid și terminând cu ultima din 2011, la Paris.
De ce trebuie să păstrăm acest patrimoniu cultural ? Păi, hai să o luăm așa.
Avem un text în raportul comisiei prezidențiale, care spune următoarele: „Cazul
Roșia Montană exemplifică, în cel mai înalt grad, posibilitatea de atingere a
securității naționale prin distrugerea patrimoniului subteran și suprateran, în
numele unei investiții economice, prezentate, în mod abuziv, drept unica
variantă pentru dezvoltarea durabila – septembrie 2009”, raport însușit de
Președintele României.
De ce trebuie să le păstrăm ? Pentru că avem un text în Convenția Patrimoniului
Mondial Cultural și Natural UNESCO. Și aș vrea să vă atrag atenția că România,
la apropiata conferință generală a UNESCO, candidează pentru un loc în Comitetul
Patrimoniului Mondial. Până mai ieri, eram coordonatorul acestei campanii. Am
fost, de ieri, înlocuit de un coleg de-al meu, un fan al Proiectului Roșia
Montană.
Art. 5 al Convenției prevede ca „statele membre se vor strădui ca, în măsura
posibilului, să adopte o politică generală, prevăzând atribuirea unei funcții
patrimoniului cultural și natural în viața colectivă”.
Ni se mimează acolo ca singura șansă a patrimoniului este ca el să fie aruncat
în aer.
Convenția Europeana pentru Protecția Patrimoniului…
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Domnule secretar de stat, vă rog să finalizați.
Domnul Sergiu Nistor:
Închei.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Acum am văzut din CV că ați fost secretar de stat
până în decembrie 2012.
Domnul Sergiu Nistor:
Am fost secretar de stat până în decembrie 2012. Și să nu mă întrebați de ce nu
mai sunt.
Domnule președinte, aș încheia spunând că cei care
prezintă proiectul vin cu diverse soluții. Sunt unele absolut ridicole. Unii
spun că de ce să păstrăm nu știu câte galerii, că, în fond, până la urmă,
oamenii nu pot să le viziteze pe toate.
La Borobudur sunt 504 ipostaze ale lui Buda. Am putea păstra 100, că, oricum, ne
plictisesc restul de 400. La Versailles sunt câteva sute de camere și vizităm
Galeria Oglinzilor. Nu înțeleg de ce le păstrăm pe restul !
Alta soluție este să facem un facsimil. Adică să construim undeva un fel de
minigalerie în care oamenii să vadă ce a fost. Și exemplul care se dă este
Lascaux, în sudul Franței, într-adevăr, patrimoniu mondial.
Uită să spună că la Lascaux exista și peștera originală, și acest facsimil. Or,
ceea ce ei propun este ca originalul să dispară. Ne propun un muzeu foarte
frumos.
Am putea, în acest mod simplu, să le propunem celor de la Roma să arunce în aer
Columna lui Traian, pentru ca noi avem o copie aici, pe Calea Victoriei.
Refacerea peisajului și promovarea sa turistica. Am
văzut ultima găselniță a companiei, de parcă se duce cineva să facă turism
uitându-se la un tău cu cianuri și, în loc să vadă o pădure, vede un fel de
teren de golf.
Închei, domnule președinte, spunând că este evident
de ce parte mă situez, dar vrând, pentru că e o chestie pe care eu o spun
studenților deseori, să vă spun următoarele: Dumnezeu ne-a împrumutat pământul
pe durata vieții noastre și asta este o mare responsabilitate. Ne aparține atât
nouă, cât și celor care vor veni după noi și ale căror nume sunt deja scrise în
Cartea Creației. Și nu avem niciun drept, prin ce facem sau neglijam, ca să-i
penalizam sau să-i privăm de vreun drept pe care ar fi putut să-l aibă moștenire
din partea noastră.
„Profitul celor de lângă
noi nu poate fi egalat de beneficiul celor care ne vor urma”. John Ruskin, acum
200 de ani.
Vă mulțumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Și eu vă mulțumesc mult.
Domnul deputat Stefan Viorel. Apoi, domnul deputat
Dolha Mircea. Vă rog.
Domnul Viorel Stefan:
Mulțumesc, domnule președinte.
Domnule profesor, vă mulțumesc pentru că ați creat
oportunitatea de a asculta opinia unui specialist pe acest domeniu și, de aceea,
aș vrea să vă consult într-o problema care va fi, cu siguranță, de actualitate,
indiferent de scenariul ce va urma. Zona cu galeriile romane, sigur, trebuie să
fie arie protejată, chiar dacă continua proiectul sau dacă se întrerupe
proiectul minier.
Este arie protejată. Trebuie să rămână așa și trebuie făcute eforturi pentru
recuperarea și conservarea acestui patrimoniu unic. Am văzut și noi ieri.
Mărturisesc că mi-am propus, în prima vacanță, primul concediu, să revin la
Roșia Montană, exclusiv pentru aceste galerii romane. Mărturisesc că nu am știut.
De aceea, v-as ruga să vă aplecați, punctual, pe acest proiect de recuperare și
conservare a acestui patrimoniu și, dacă puteți, să ne dați opinia
dumneavoastră, punctual, în aceasta materie, pentru că va fi necesar să știm ce
vrem să facem acolo, independent de soarta proiectului minier.
Vă mulțumesc.
Domnul Sergiu Nistor:
Vă mulțumesc pentru întrebare.
As începe spunând că, în doua rânduri, ICOMOS Internațional, prin scrisori ale
președintelui său, s-a adresat Președintelui României, prim-ministrului,
miniștrilor culturii și mediului. Întâmplarea face ca din toate partidele.
Oferta ICOMOS Internațional a fost întotdeauna aceea
de a sprijini Guvernul României – și subliniez, Guvernul României – cu expertiza
internațională independentă cu privire la relevanța și modul de salvare a
acestor piese de patrimoniu.
De ce am subliniat Guvernul României ? Pentru că Compania Roșia Montană – Gold
Corporation a înaintat ICOMOS o oferta de a-i face pentru companie o astfel de
expertiză. Or, s-a considerat, la nivelul cel mai înalt al Organizației Mondiale
ICOMOS, că, în afara unei comenzi din partea statului român, orice altă îmbiere
pentru o expertiză ar fi compromițătoare sau ar putea să fie compromițătoare.
Aceasta ofertă este în continuare valabilă.
În aceste zile, se desfășoară la Costa Rica
Comitetul executiv și Comitetul consultativ al acestei organizații, care va
emite o nouă rezoluție pe aceasta temă, reiterându-și disponibilitatea, dacă
statul român, prin Guvernul României, i-o cere, să vină și să facă o evaluare a
semnificației și valorii sitului și a căilor de salvare.
Cred că acesta este cel mai bun răspuns. Restul, vă stau la dispoziție oricând,
personal.
Domnul Stefan Viorel:
Vă mulțumesc.
Domnul Darius-Bogdan Vâlcov:
Și eu vă mulțumesc.